Un adevărat supraviețuitor din iad, devenit inovator vorbește cu Mihai Morar despre cum putem să cunoaștem și să folosim superputerea noastră: creierul. Costin Dămășaru este invitatul acestui episod. Ce ai face dacă ai trăi același chin 5 ani? Dacă somnul tău ar fi format din reprize de câte 30 de minute? Dacă zeci de medici ți-ar da rezultate contradictorii, iar tu ai ajunge în cel mai negru moment al tău? Este o realitate cu care invitatul de astăzi al lui Mihai Morar – Costin Dămășaru – s-a confruntat. Nu a cedat, deși a fost la un pas să își ia singur viața, iar chinul său s-a transformat într-una din cel mai de viitor întreprinderi românești. Costin Dămășaru este Doctor în Management, licențiat în Psihologie și a obținut un Masterat în administrarea afacerilor. A absolvit MIT (Massachusetts Institute of Technology) din Boston, SUA, în cadrul programului de Executive Education - Neuroscience for Leadership. Acolo a lucrat cu cercetători de renume la nivel global, în domeniul îmbunătățirii performanței neuronale, folosind tehnologia Brain Mapping - Brain Computer Interface. Prin ce a trecut Costin, ce i-a deschis ochii și, mai ales, cum putem să ne vindecăm și să evoluăm pentru binele nostru, dar și al celorlalți, afli astăzi, la un nou episod Fain și Simplu, cu Mihai Morar. Episod susținut de Beciul Domnesc 👉 🤍beciuldomnesc.ro/list/producator/sceptrus Citește Fain & Simplu 👉 🤍fainsisimplu.ro/citeste-fain-simplu-ce-iti-recomanda-costin-damasaru-coordonatorul-centrului-de-cercetare-in-augmentarea-performantelor-neuronale-3308.html SHOW NOTES: 00:00 - Intro 03:05 – Iadul e în mintea noastră 13:17 – Tentativa de suicid - cel mai greu moment 15:57 – Cum a început coșmarul 20:57 – În căutarea salvării 26:49 – Bagajele grele ale copilăriei 34:41 – O societate care îți face rău 37:28 – Un nou drum, o nouă viață 42:18 – Clinica de perfecționare a creierului 57:52 – Despre intuiție 1:00:31 – Evoluția stă în noi 1:05:26 – Cum ne descoperim potențialul 1:16:58 – ’Aranjăm neuronii cu sufletul’ 1:17:37 – Impactul asupra copiilor 1:26:56 – Mintea și sufletul, împreună 1:36:06 – Care e potențialul creierului nostru? 1:38:07 – Recuperată după 50 de ani de tăcere! 1:44:01 – Ce ne ține pe loc? 1:46:46 – Cum ne concentrăm în momente cheie 1:54:20 – Cum ne ajutăm creierul? 2:01:06 – Cum facem rău creierului? 2:03:32 – Creierul – Superputerea noastră #FainSiSimplu #MihaiMorar #CostinDamasaru ABONEAZĂ-TE PENTRU MAI MULTE CLIPURI FAINE: 🟠 🤍bit.ly/Subscribe_FainSiSimplu FAIN & SIMPLU ONLINE: 🟠 CLUB PENTRU MINTE, TRUP și SUFLET - 🤍fainsisimplu.ro ⚪ SPOTIFY - 🤍bit.ly/FainSiSimplu_Spotify ⚪ APPLE PODCASTS - 🤍bit.ly/FainSiSimplu_ApplePodcasts ⚪ GOOGLE PODCASTS - 🤍bit.ly/FainSiSimplu_GooglePodcasts 🟠 YOUTUBE - 🤍🤍youtube.com/fainsisimplu 🟠 FACEBOOK - 🤍🤍facebook.com/fainsisimplu 🟠 INSTAGRAM - 🤍🤍instagram.com/fainsisimplu MIHAI MORAR ONLINE: 🟠 FACEBOOK - 🤍🤍facebook.com/mihaimorar 🟠 INSTAGRAM - 🤍🤍instagram.com/mihaimorar 🟠 TIKTOK - 🤍🤍tiktok.com/🤍mihaimorarofficial
De unde avem emoțiile negative?
Doamne ce Podcast
E viața pe care o trăim ,sunt cele mai adevărate lucruri pe care le trăim aproape fiecare
Sunt lucruri relevante ,cărora noi nu le găsim explicație ,pe care nimeni nu ne ajuta sa la înțelegem și nimeni nu vede durerea ta fizica și sufleteasca
Nimeni nu te ajuta sa vezi lumina din capătul tunelului
Am trăit și eu și mai trăiesc in iad
Acum 5 ani sotul a fost diagnosticat cu cancer amigdalian și aici sa început iadul ,așa ziceam și eu ca trăim in iad și încercam sa găsim paiul care sa ne salveze
In tot acest timp am văzut atâtea medici 😭😭😭🙈🙈🙈🙈care nu ca îți dădeau paiul ,dar și ți-l mai îndepărtau de tine 😢😢😢😢
Sunt 40 de zile in care iadul a luat doar alta forma ,unul in care am rămas singura ,😢😢😢😢de astăzi voi încerca sa schimb ceva ,sa ies eu din iad și săi ajut și pe alții
Astăzi văd ca visul meu deja pe jumate e realizat :sa găsit omul care nu numai ca a privit Tristețea ,inutilitatea și durerea in ochi dar a și trăit-o
Sunt sigură ca acest Om va salva multe vieți dar nu are puterea cea mare ,deoarece cred eu si visam ca aceata durere ,inutilitate și suferința ,Tristețe S-o trăiască cineva cu degetul pe buton ,adică cineva care dirijează lumea ,ca doar așa vom ajunge poate la o schimbare de situație globală
Mulțumim Mihai pentru acest Podcast
Sanatate multă 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Am descoperit acest podcast si vreau sa spun neaparat ce competente sint purtate discutiile de dumneavoastra domnule Morar dar si cu mult suflet si pasiune. Temele sint extraordinare! Ma bucur sa aud limba romana. Multumesc
Scuzati mi greselile de ortografie dar am petrecut scoala la sectia germana, traiesc de aproape 40 de ani in Germania si din pacate foarte rar am contact cu romani.
Sanatate si numai bine va doresc.
V am abonat 😊
Omul e bun are multe idei și știe multe respec dar eu nu prea am înțeles mare lucru vorbește prea repede și nu prea a dus ideile la capăt
BUNĂ CÂND MAI VENIȚI ĂN BELGIA CA VREAU SĂ VIN ȘI EU SĂ VĂ ASCULT ?
MULȚUMIM EU AM ACEIAȘI PROBLEMĂ CU UN ȚIUIT PERMANENT ÂN URECHI.
Vă rog să l mai invitați pe dl. Costin Dămăsaru, a fost senzațional!!! Mai vrem! Putem afla unde poate fi contactat? În legatură cu antrenamentul creierului. Mulțumesc!
Mai multe subiecte la fel+ traducere lyric Engleza, macar..about:invalid#zCSafez
Cum se numea centrul din Olanda menționat de invitat?
Deci, când dau hate, eu sunt goala pe dinlăuntru
Coffee time podcast! E adevarat, poate cea mai lunga cafea, dar si cel mai bun timp chiros.❤"the appointed time in the purpose of God"
Multumesc dragilor Costin si Mihai, dar si bunului meu prieten Danut, pentru share.
Bein conscious of our minutes and seconds is a good thing.👏❤
Mersi mult de interviu Costin și Mihai. Informație foarte importă.
E un ajutor important pentru lumea care se află în așa situații complicate. Vă mulțumesc din suflet. 🙏💐🌞🕊️🌏
Desi e mai vechi podcastul abia astazi l-am descoperit si ascultat.Este genial. Astept cu nerabdare inca cel putin 2 ore de discutii cu acest OM !! Felicitari !!
Dragilor Mihai si invitatul Costin Därmäsaru sänt a 1021 comentatore vä ascult din München ( Constänteancä)
concluzia oamini buni sänt fericiti iar
cei räi nefericiti ?!? Emisiunea a fost
minunatä multumiri cu dor Onorina
Un om deosebit!
Mulțumim frumos, pentru aceste informații valoroase!
Mulțumesc din suflet pentru că existați!
Buna ziua , felicitari pentru Podcast!
Interesant oricum .🤗
Mihai să faci cît mai multe Podcasturi că mii drag să ascult oamenii care tu îi inviți deci vă ascult cu mare drag ❤😊🙏🙏👏👏👏👏👏